Autorizare

• Industrii
• Specialităţi

Sondaj

Noutăţi

Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice

HOTĂRÎREA PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

  În legătură cu adoptarea noului Cod civil şi a unor noi legi ce reglementează chestiunile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice, reieşind din rezultatele generalizării practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.2 lit.e) şi 16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie,
EXPLICĂ: 

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale constituie un drept constituţional al persoanelor fizice şi juridice şi, concomitent, constituie o garanţie a activităţii lor efective. Acest drept este asigurat de art.15 din Constituţie, iar exercitarea acestuia nu trebuie să impieteze asupra drepturilor altor persoane.
Reieşind din acest fapt, instanţele judecătoreşti, la examinarea litigiilor respective, trebuie să asigure echilibrul între dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, pe de o parte, şi apărarea altor drepturi garantate de Constituţie şi celelalte acte normative - dreptul la libera exprimare, la gîndire, la opinie, la informaţie, dreptul de a primi, transmite, difuza informaţia pe căile legal admisibile, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul de adresare în organele de stat etc., pe de altă parte. 

2. Raporturile ce ţin de apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi persoanelor juridice sunt reglementate de art.32 din Constituţia RM; art.16 Cod civil al RM; art.13 din Legea cu privire la petiţionare din 19.07.1994, intrată în vigoare la 08.09.1994; art.4, 17, 18, 24 din Legea presei din 26.10.1994; art.9, 27, 38 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe din 23.11.1994; art.7 din Legea privind drepturile copilului din 15.12.1994; art.16 din Codul audiovizualului al R.Moldova adoptat prin Legea nr.260 din 27.07.2006; art.7 din Legea securităţii statului din 31.10.1995; art.10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi de alte acte normative naţionale sau internaţionale tangenţiale cu materia respectivă. 

3. Cadrul juridic stabilit de art.16 Codul civil al RM urmează a fi aplicat prin prisma art.32, 34 din Constituţia RM, Legii privind accesul la informaţie şi art.10 din Convenţia Europeană, ţinînd cont de faptul că, conform art.4 alin.(2) din Constituţie şi art.7 CC, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. De asemenea, instanţele judecătoreşti naţionale vor lua în considerare, la examinarea cazurilor concrete, jurisprudenţa CEDO, pentru a oferi interpretarea adecvată unor texte din dreptul intern, în conformitate cu rigorile convenţionale (de exemplu: art.4 din Legea presei, în privinţa limitelor de exprimare a jurnaliştilor, se va aprecia ţinînd cont de concluziile CEDO în cazul Saviţchi versus Moldova, Hotărîrea din 11.10.2005, similare cu concluziile Hotărîrii din 08.07.1986 pronunţate în cazul Lingens versus Austria, conform cărora "imputarea răspunderii unui jurnalist, care a reprodus afirmaţiile unui terţ, ar limita serios implicarea mass-media în treburile publice, iar dacă nu există motive temeinice, asemenea măsuri nu trebuiesc aplicate"). 

4. Conform art.32 din Constituţia RM, fiecărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice.
Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie. Spre exemplu: clasificarea Hotărîrii Guvernului privind stabilirea unei indemnizaţii colaboratorilor Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate ca fiind secretă nu contravine art.10 al Convenţiei, deoarece libertatea de exprimare şi primirea informaţiei nu poate fi concepută ca necesitate de impunere a statului de a face publice orice documente secrete sau informaţii ce privesc militarii, serviciul de securitate sau poliţie (Hotărîrea CEDO din 15.06.04, cazul Sîrbu împotriva Moldovei).

Totodată, la soluţionarea cauzelor, e necesar a se ţine cont de faptul că, în sensul art.10 §2 din Convenţia Europeană şi Constituţiei RM, exercitarea acestor libertăţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii publice şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului său, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

5. Instanţele judecătoreşti urmează să dea o apreciere corectă noţiunilor de onoare, demnitate şi reputaţie profesională.
Onoarea reprezintă aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei în conştiinţa socială.
Demnitatea reprezintă autoaprecierea persoanei întemeiată pe aprecierea societăţii.
Reputaţia profesională reprezintă reflectarea calităţilor profesionale ale persoanei în conştiinţa socială, însoţită de aprecierea pozitivă a societăţii.
Deosebirea dintre "onoare" şi "demnitate" constă în faptul că onoarea este o trăsătură socială obiectivă, iar la demnitate se studiază momentul subiectiv, autoaprecierea. 

6. Prin noţiunea de "restrîngere prevăzută de lege" (art.10 § 2 Convenţia Europeană) se înţelege că orice restrîngere a libertăţii de exprimare sau a dreptului la informaţie trebuie să fie expres prevăzută de Constituţia RM şi de alte legi. Însăşi legea trebuie să fie acceptabilă, să nu conţină ambiguităţi, să fie reflectată într-un domeniu clar delimitat şi cu precizie, astfel încît să ofere persoanelor posibilitatea de a prevedea dacă o anumită acţiune a lor este ilegală.
Restricţia trebuie să urmărească unul sau mai multe scopuri prevăzute în § 2 art.10 din Convenţia Europeană şi alin.(2) art.32 din Constituţia RM, iar substanţialitatea acestor restricţii este de strictă interpretare (Hotărîrea CEDO din 08.07.1999 pronunţată în cauza Genger versus Turcia).
Prin sintagma "necesară într-o societate democratică" urmează să se înţeleagă că în fiecare caz este indispensabil să se stabilească dacă o anumită restricţie este sau nu proporţională cu scopul legitim urmărit, concomitent nepierzînd din vedere importanţa libertăţii de exprimare într-o societate democratică (de exemplu, CEDO, prin Hotărîrea din 19.02.1998 pronunţată în cauza Bowman versus Regatul Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, a apreciat că restricţia prevăzută într-o lege britanică, conform căreia reclamanta trebuia să depună o sumă de 500 de lire în calitate de garanţie, pentru a dispune de posibilitatea distribuirii de broşuri electorale, constituie o măsură disproporţionată în raport cu sintagma "necesară într-o societate democratică"). 

Această proporţionalitate implică punerea în balanţa de apreciere, pe de o parte, a interesului public protejat şi, pe de altă parte, a dreptului la libera exprimare într-o societate democratică.
7. În sensul art.10 din Convenţia Europeană şi art.32 din Constituţia RM, persoanele particulare se bucură de un drept larg de a critica liderii politici, oficialităţile, guvernele şi instituţiile statale şi ele pot fi pedepsite în ordin civil sau penal în cazul în care criticile lor sunt false din punct de vedere faptologic sau sunt excesiv de ofensatoare.
Limitele criticii acceptabile în adresa personalităţilor publice sau a organismelor guvernamentale sunt mai largi decît ale celei în adresa persoanelor particulare, şi, în general, sunt mai largi atunci cînd nu sunt criticate persoane nominalizate.
Instanţele de judecată trebuie să ţină cont de faptul că, în conformitate cu art.3 şi 4 din Declaraţia despre libertatea disputelor politice în mass-media, adoptată la 12.02.2004 la întrunirea a 872-a a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, precum şi cu regulile minime referitor la răspunderea presei, a televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, adoptate la cea de a ll-a Conferinţă a judecătorilor cu tematica "Justiţia şi mass-media", desfăşurată la Cracovia în perioada 25-26 aprilie 2005, personalităţile politice, care stăruie să-şi impună opinia politică, prin însăşi acest fapt îşi exprimă acordul de a fi supuşi aprecierilor publice şi criticii în mass-media.
Politicienii în mod inevitabil şi conştient trebuie să accepte verificarea strictă a fiecărui cuvînt şi faptă, atît din partea jurnaliştilor, cît şi a marelui public, şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă. Cerinţele lor de a fi protejaţi prin prisma art.10 al Convenţiei şi art.16 Cod civil trebuie cîntărite cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice (cazul Lingens împotriva Austriei, hotărîrea din 08 iulie 1986).
Limitarea în libertatea de exprimare a unui jurnalist în contextul dezbaterii unei probleme de interes public în privinţa unui politician, îndeosebi de rang înalt, constituie o încălcare a art.10 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (Hotărîrea din 12.02.2008, cauza Flux nr.4 contra Moldovei). 

8. Conform art.34 din Constituţia RM şi Legii presei din 26.10.1994, libertatea presei este o componentă esenţială a libertăţii de exprimare şi de informare. Presa are un rol preeminent în informarea publicului asupra problemelor de interes public şi trebuie să aibă o anume libertate de decizie atunci cînd comentează unele chestiuni de interes politic sau public.
Cele expuse se referă şi la chestiunile funcţionării justiţiei, instituţie care este esenţială pentru orice societate democratică. Presa este unul din mijloacele, prin care societatea, opinia publică pot verifica dacă judecătorii îşi îndeplinesc obligaţiunile, pentru îndeplinirea cărora au fost învestiţi, într-un mod corespunzător scopului şi responsabilităţilor
Totuşi, urmează să se ţină cont de rolul special pe care îl are justiţia în societate în calitatea sa de garant, valoare fundamentală într-un stat de drept; corpul judecătoresc trebuie să beneficieze de încrederea publicului pentru a-şi putea îndeplini cu succes obligaţiile. Din această cauză, este necesară protejarea acestei încrederi împotriva atacurilor distructive care ar fi nefondate, cu atît mai mult cu cît judecătorii care au fost criticaţi sunt împiedicaţi de a răspunde atacurilor împotriva lor, în virtutea "obligaţiei de discreţie". 

8.1. Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai în cazul unei informaţii sau "idei" care sunt primite în mod favorabil sau privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi al celei care ofensează, şochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunităţii. Adiţional, libertatea jurnalistică mai acoperă şi posibile recurgeri la exagerări sau chiar provocări (Hotărîrea CEDO din 24.02.1997 în cazul De Haes and Gijsels contra Belgiei).
Marja de apreciere a autorităţilor naţionale este circumscrisă interesului societăţii democratice de a acorda presei dreptul de a-şi exercita funcţia îndreptăţită de "cîine de pază public" în răspîndirea informaţiilor de interes public serios.
Este inacceptabil ca unui jurnalist să i se permită să exprime judecăţi de valoare critice numai în situaţiile în care jurnalistul dovedeşte adevărul acestora (Hotărîrea CEDO în cazurile Blodet Franso şi Stensoal versus Norvegia, Lingens versus Austria).
Totodată, art.16 Cod civil şi art.10 al Convenţiei nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la interes public deosebit. Exercitarea acestei libertăţi presupune obligaţii şi responsabilităţi, care, conform par.2 al art.10 din Convenţie, se aplică presei. Aceste obligaţii şi responsabilităţi pot avea însemnătate cînd există o întrebare cu privire la atacul asupra reputaţiei unor persoane private şi subminarea drepturilor altor persoane (Hotărîrea CEDO din 27.03.1996 pe cauza Godwin împotriva United and Kingdom). 

8.2. Declaraţiile ce se referă la o întrebare de interes general care se înscriu în cadrul unei polemici aprinse declanşate printre avocaţi printr-o hotărîre a Curţii Constituţionale referitoare la statutul profesiei lor nu pot fi calificate nici grave, nici insultătoare, chiar dacă aceste declaraţii sînt de natură să denote o oarecare absenţă de considerare faţă de Curtea Constituţională sau judecătorii săi (Hotărîrea CEDO din 20.04.04, cazul Amihalachioae contra Moldovei).
În situaţii similare, concluziile CEDO sînt aplicabile şi în privinţa instanţelor de judecată. 

8.3. Funcţionarii publici trebuie să beneficieze de încrederea publică în condiţii libere de orice imixtiune, pentru a se bucura de succes în exercitarea funcţiilor lor şi este necesar de a le oferi protecţie împotriva atacurilor verbale ofensive şi abuzive pe parcursul îndeplinirii obligaţiunilor lor de serviciu. Cerinţele unei astfel de protecţii trebuie să fie atent analizate pentru a asigura o presă liberă şi discuţii libere despre probleme de interes public (Cazul Ianovschi împotriva Poloniei).
Protecţia art.10 al CEDO se extinde şi la locul de muncă în general, iar asupra funcţionarilor publici în special. Funcţionarii publici se bucură de dreptul la libertatea de expresie, însă aceştia au obligaţii de loialitate, de limitare şi de discreţie faţă de angajatori. Totuşi, în unele circumstanţe, funcţionarul public se bucură de protecţie în cazul semnalării unor informaţii privind lacunele comise la locul de muncă, dacă aceste informaţii sînt foarte importante într-o societate democratică şi publicul are interes legitim de a le cunoaşte, sînt autentice şi funcţionarul a acţionat cu bună-credinţă (Hotărîrea CEDO din 12.02.2008, cazul Guja împotriva Moldovei).
Totodată, funcţionarii publici pot fi supuşi criticii de către mass-media privind modul în care ei îşi onorează obligaţiunile de serviciu, deoarece critica constituie o garanţie a responsabilităţii şi onestităţii executării de către aceştia a obligaţiilor lor de serviciu.

9. Pentru critica sau insultarea naţiunii, a statului sau a simbolurilor acestuia, nimeni nu poate fi pedepsit, decît dacă aceste critici sau insulte sunt menite sau capabile să incite la violenţe iminente. 

10. La judecarea pricinilor în cauză, instanţele judiciare trebuie să ţină cont de specificul noţiunii de "judecată de valoare", care înseamnă că persoana nu poartă răspundere pentru părerea expusă în privinţa unor evenimente, circumstanţe etc., veridicitatea cărora este imposibil de a se demonstra. Trebuie făcută o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare.
Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
Cerinţa de a dovedi veridicitatea judecăţilor de valoare este imposibil de a fi îndeplinită, deoarece adevărul afirmaţiilor ce constituie judecăţi de valoare nu poate fi dovedit, iar invocarea probei verităţii în acest caz ar constitui o încălcare a libertăţii de exprimare, parte fundamentală a dreptului asigurat de art.10 din Convenţia Europeană (pct.61 din Hotărîrea CEDO din 21.12.2004 - cazul V. Busuioc împotriva Moldovei, cazul Jerusalem împotriva Austriei nr.26958/95, pct. 42).
Totodată, chiar şi atunci cînd o declaraţie constituie o judecată de valoare, proporţionalitatea unei imixtiuni poate depinde de faptul dacă există o bază faptică suficientă pentru declaraţia respectivă, deoarece chiar şi o judecată de valoare, cu o bază faptică care s-o sprijine, poate fi excesivă (Hotărîrea CEDO din 01.07.1997 pronunţată în cazul Obershlik împotriva Austriei).
Instanţele urmează să ţină cont şi de tonul echilibrat al informaţiei difuzate în presă sau în altă modalitate, limbajul moderat utilizat, de convingerea că informaţia a fost difuzată cu bună-credinţă şi în concordanţă cu principiile jurnalismului ce implică responsabilităţi (Hotărîrea CEDO din 23.10.2007, cazul Flux şi Samson împotriva Moldovei; Hotărîrea CEDO din 11.10.2005, cazul Saviţchi împotriva Moldovei). 

11. Constituţia şi legea garantează atît dreptul la informaţie, cît şi dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale. În caz de neconstituţionalitate sau nelegalitate a unui act normativ, la rezolvarea litigiului, instanţele judecătoreşti urmează să se călăuzească de prevederile art.12 CPC RM. 

12. Conform art.16 alin.(2) CC RM, orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.
Nu pot fi dezminţite în ordinea prevăzută de art.16 CC RM alte informaţii, care, deşi nu corespund realităţii, nu denigrează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a persoanei fizice sau juridice.
Prin noţiunea "informaţie" se înţelege orice relatare cu privire la un fapt, o opinie sau o idee sub formă scrisă, de sunet şi /sau imagine.
Cerinţele cu privire la dezminţirea informaţiilor cuprinse în hotărîrile şi sentinţele judiciare, în demersurile în scris (verbale) şi depoziţiile martorilor adresate organelor de urmărire penală sau instanţei judecătoreşti, în procesele-verbale ale şedinţei de judecată în procesul soluţionării altei cauze, în ordonanţele organelor de urmărire penală şi a celor împuternicite cu soluţionarea cazurilor cu privire la contravenţiile administrative, în hotărîrile organelor puterii şi administraţiei de stat, ale comisiilor de atestare, în actele despre aplicarea faţă de lucrător a unei sancţiuni disciplinare şi în alte documente oficiale nu pot fi judecate în ordinea art.16 CC RM, deoarece legislaţia în privinţa lor prevede o altă cale de atac.
La fel, nu pot fi examinate în ordinea art.16 CC RM litigiile cu caracter ştiinţific, adică cerinţele privind dezminţirea informaţiilor ce se conţin în opere şi articole ştiinţifice.
Totodată, în ordinea art.16 CC RM pot fi examinate cerinţele referitoare la dezminţirea informaţiilor cuprinse în materialele prezentate de comisiile de atestare (caracteristici, procese-verbale) care ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a salariatului.
Asigurarea dreptului salariaţilor la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale se efectuează prin prisma Codului muncii în coroborare cu dispoziţiile art.16 CC, ţinînd cont de specificul acestei categorii de litigii, legat de calitatea subiecţilor, precum şi de eventualele clauze existente în contractul individual de muncă. 

13. Cererile cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii, prin conţinutul său, trebuie să corespundă dispoziţiilor art.166 CPC RM, acestea impunîndu-se cu taxă de stat în cuantum aferent cererilor cu caracter nepatrimonial. În aceeaşi ordine se achită taxa de stat pentru acţiunile privind repararea daunei morale, deoarece această daună, deşi este determinată de către instanţa judecătorească în expresie bănească concretă, după conţinutul legii este nepatrimonială. Dacă se cere şi restituirea daunei materiale, pentru această cerere se achită taxa de stat stabilită pentru litigiile patrimoniale. 

14. Persoana despre care au fost răspîndite informaţii ce ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională deţine calitatea procesuală de reclamant în cauzele din această categorie.
În cererea de chemare în judecată urmează să fie indicat: cine, în care împrejurări, prin care acţiuni (inacţiuni) şi cînd i-a lezat onoarea, demnitatea, reputaţia profesională şi, după caz, i-a cauzat reclamantului dauna morală; în ce concret se exprimă dauna morală (care suferinţe fizice sau psihice), ce sumă concretă în bani reclamantul cere de la pîrît pentru repararea daunei morale, prin care probe se confirmă argumentele invocate de reclamant (art.117-119 CPC).
Persoanele interesate (rudele, succesorii etc.) au dreptul de a se adresa în judecată pentru apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a unei persoane fizice după moartea acesteia.
Persoana interesată poate înainta o asemenea acţiune şi în caz dacă în comunicare (publicaţie) nu sunt indicate numele de familie şi denumirea concretă ale persoanelor la care se referă, însă în conţinutul ei scriptic există indicii prin care se poate determina în mod indubitabil la cine se referă (de exemplu, sunt indicate funcţia, gradul, locul de muncă sau acţiunile săvîrşite într-o anumită perioadă).
Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă (de exemplu: informaţia a fost difuzată prin Internet sau prin aceeaşi modalitate au fost expediate scrisori anonime persoanelor respective, fiind imposibilă identificarea sursei de expediţie), aceasta din urmă este în drept să se adreseze în instanţa de judecată cu o cerere în vederea constatării faptului răspîndirii informaţiei şi declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică (art.16 alin.(9) CC RM), cerere care se va examina în cadrul procedurii speciale (art.281 alin.(2) lit.m) CPC). Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea cauzei respective în cadrul procedurii speciale, autorul devine cunoscut, instanţa va scoate cererea de pe rol, prin încheiere, şi îi va explica petiţionarului dreptul lui de a soluţiona cererea în cadrul instanţei de drept comun (art.280 alin.(3) CPC).
Instituţia, întreprinderea, firma, cooperativa, comitetul sindical sau organizaţia, care deţin statutul de persoană juridică, pot înainta acţiune în cazul în care informaţiile ce ponegresc reputaţia profesională sînt răspîndite în privinţa acestor categorii de subiecte, care dispun de statutul de persoană juridică conform legii. Asociaţiile şi societăţile care nu au statut de persoană juridică, dar dispun de organe de conducere proprii, au dreptul să se adreseze în instanţa judecătorească cu o acţiune privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale (alin.(2) art.59 CPC RM).
Se atenţionează instanţele de judecată că, în cazul în care informaţia este răspîndită prin reţeaua Internet la o sursă din cadrul reţelei înregistrată în modul stabilit de lege în calitate de sursă mass-media, în cadrul litigiilor de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale vor fi incidente dispoziţiile Legii presei. 

15. La examinarea cererilor înaintate împotriva mijloacelor de informare în masă, constituite ca persoane juridice conform legii, în mod singular sau solidar cu autorii articolelor prin care s-a adus atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, se va ţine cont de faptul că, dacă mijlocul de informare în masă în care s-a publicat informaţia şi-a încetat activitatea, pe parcursul examinării cauzei nefiind posibilă dezminţirea conform art.16 alin.(4) CC, instanţa va obliga pîrîtul să dezminţească informaţia în cadrul altui mijloc de informare în masă pe contul său, iar în cazul în care pîrît este numai persoana juridică, se pot distinge două situaţii:
a) există succesor în drepturi (reorganizare) - caz în care succesorul va fi obligat la dezminţire pe contul său;
b) nu există succesor în drepturi (lichidare) - procesul încetează conform art.265 lit.g) CPC.
La examinarea litigiilor înaintate împotriva redacţiilor, autorului informaţiei, redactorului, intentate conform art.16 CC, trebuie de ţinut cont de faptul că, în cazul cînd editarea mijlocului respectiv de informare, în care au fost răspîndite informaţiile, este încetată (suspendată) pe timpul examinării cauzei, instanţa dispune de dreptul de a obliga pîrîtul la dezminţirea informaţiei în alt mijloc de informare în masă pe cont propriu. 

16. Orice copil, adică persoana din momentul naşterii şi pînă la vîrsta de 18 ani, are dreptul la apărarea onoarei şi demnităţii, în conformitate cu art.7 din Legea privind drepturile copilului, iar în cazurile prevăzute de lege, cînd copilul deţine calitatea de salariat (art.46 alin.(2) şi (3) CM), el dispune şi de dreptul la apărarea reputaţiei profesionale.
În conformitate cu art.79 CPC RM, în cazul răspîndirii informaţiilor ponegritoare, care nu corespund realităţii, în privinţa copiilor (minorilor) sau persoanelor incapabile, acţiunile privind apărarea onoarei şi demnităţii pot fi înaintate de către părinţi, înfietori, tutori.
Legea privind drepturile copilului (art.8 alin.(3)) acordă acestuia posibilitatea de a fi audiat în cursul dezbaterilor judiciare, fie direct, dacă copilul este capabil să-şi formuleze opiniile, fie printr-un reprezentat sau organ corespunzător. 

16.1. Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu vîrsta între 14 şi 18 ani sînt apărate în instanţa judecătorească de părinţii, înfietorii sau curatorii lor şi instanţa este obligată să introducă în astfel de pricini atît minorii în privinţa cărora se solicită apărarea onoarei şi demnităţii lor, cît şi minorii care se presupune că au lezat onoarea şi demnitatea altora (art.58 alin.(4) CPC).

1.7. În litigiile privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, persoana fizică sau juridică care a răspîndit informaţii ce-l ponegresc pe reclamant se consideră pîrît.
În acţiunea care conţine cerinţa privind dezminţirea informaţiilor, răspîndite în mijloacele de informare în masă, în calitate de pîrîţi figurează autorul şi organul de informare în masă (redacţia, editura, agenţia, alt organ, care realizează limitarea informaţiei).
În cazul în care informaţia a fost răspîndită de către un angajat în legătură cu exercitarea obligaţiunilor de serviciu, în numele unităţii angajatoare la care acesta activează (ex: în cadrul caracteristicii de la locul de muncă), în calitate de pîrît va figura unitatea angajatoare, iar persoana fizică va putea fi atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu.
Dacă reclamantul înaintează acţiunea numai împotriva unuia din potenţialii responsabili de răspîndire a informaţiei, în cazul în care informaţia a fost răspîndită în comun de către aceştia, instanţa de judecată este în drept de a atrage în proces în calitate de copîrît pe celălalt potenţial responsabil numai dacă examinarea cauzei este imposibilă fără atragerea acestuia.
În urma publicării informaţiilor fără semnarea lor, fără indicarea numelui autorului (de exemplu: în articolul redacţional), calitatea de pîrît, în cauză, este deţinută de organul de informare în masă respectiv, care, conform art.2 din Legea presei, are statut de persoană juridică
Pentru reproducerea informaţiilor ce ponegresc onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională a reclamantului de către mai multe mijloace de informare în masă, la cerinţa reclamantului, ele pot fi atrase la participarea în cauză în calitate de copîrîţi. 

18. Acţiunile înaintate de către persoanele care sunt înregistrate, de organele competente, în calitate de antreprenori şi legate de exercitarea de către ei a activităţii de antreprenoriat, împotriva mijloacelor de informare în masă privind apărarea reputaţiei profesionale sunt soluţionate de către Judecătoria Economică de Circumscripţie, dar nu de instanţa judecătorească de drept comun.
Litigiile privind apărarea reputaţiei profesionale a gospodăriilor ţărăneşti şi de fermieri, precum şi a persoanelor fizice autorizate de a desfăşura activitate de întreprinzător, se soluţionează în aceeaşi ordine.
Dacă părţile litigiului privind apărarea reputaţiei profesionale sînt persoane juridice, activitatea cărora nu are legătură cu cea de antreprenoriat, competenţa materială de soluţionare a litigiului va aparţine instanţei de drept comun. 

19. Potrivit art.52-53 din Constituţia Republicii Moldova, orice persoană dispune de dreptul de a adresa cereri sau petiţii organelor statale şi autorităţilor publice locale, care, în limitele competenţei lor şi în termenele stabilite, sînt obligate de a examina cererile şi petiţiile respective şi de a răspunde motivat la acestea.
Instanţele de judecată trebuie să ia în considerare faptul că, dacă persoana se adresează organelor nominalizate, iar în actele de adresare se conţin anumite informaţii (ex.: plîngerea înaintată organelor de urmărire penală în care se indică o presupusă infracţiune şi autorul acesteia), însă informaţia respectivă nu se confirmă în urma verificărilor efectuate, această circumstanţă nu va putea constitui motiv de admitere a cererii în temeiul art.16 CC, deoarece în aceste cazuri se realizează un drept constituţional al cetăţenilor, iar organele respective sînt abilitate legal cu dreptul de verificare a veridicităţii informaţiilor parvenite.
Totodată, în cazul în care drepturile constituţionale enunţate sînt exercitate în mod abuziv, avînd ca scop pricinuirea de daune unei alte persoane, dar nu îndeplinirea îndatoririlor cetăţeneşti, asemenea situaţii se vor aprecia ca abuzuri de drept, adică încălcare a obligaţiei de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor (art.9 CC). Conform art.9 alin.(1) CC, buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară, astfel că, prin efectul legii, se prezumă că petiţionarul a acţionat cu bună-credinţă la depunerea cererii respective, iar sarcina probei aparţine persoanei împotriva căreia s-a exercitat eventualul abuz, adică persoana care consideră că petiţionarul şi-a exercitat cu rea-credinţă dreptul său constituţional, fapt prin care i-a lezat onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională. Astfel, reclamantul va trebui să dovedească: reaua-credinţă cu care a acţionat pîrîtul şi faptul atingerii onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale prin informaţia ce se conţine în petiţie. 

20. Dacă s-a constatat că autorul a utilizat în publicaţie informaţii primite dintr-o sursă oficială, instanţa judecătorească va examina chestiunea de atragere în proces în calitate de pîrît a organizaţiei sau a persoanei cu funcţie de răspundere, care a prezentat informaţiile contestate de către reclamant, în faza pregătirii pricinii pentru judecare, conform art.185 CPC.
În acelaşi timp, se va ţine cont de faptul că, în conformitate cu art.27 din Legea presei, fondatorii, redactorii, jurnaliştii, autorii nu sunt responsabili pentru difuzarea informaţiei cuprinse în documentele şi comunicatele oficiale ale autorităţilor publice sau a celei care reproduce textual discursurile publice sau rezumatul lor adecvat, adică fără depăşirea limitelor sensului discursului. Reieşind din acest fapt, este necesar, în fiecare caz concret, să fie cercetată chestiunea privind identificarea informaţiei răspîndite şi a discursurilor publice ale persoanelor, precum şi să fie verificat faptul dacă comunicatele au fost făcute de către autorităţile publice (titlul III din Constituţia RM) şi dacă ele au fost răspîndite în documentele oficiale. 

21. Dacă s-au publicat informaţii sub pseudonimul autorului sau fără indicarea sursei de informare, publicaţiile periodice şi agenţiile de presă nu sunt în drept să divulge sursa de informare sau pseudonimul autorului fără consimţămîntul lor, conform art.18 din Legea presei.
În cazul în care nu a fost primit un asemenea consimţămînt, răspunderea pentru răspîndirea informaţiilor ponegritoare îi revine organului de informare în masă care le-a publicat.
Sursa de informaţie sau pseudonimul autorului pot fi divulgate fără consimţămîntul autorului doar în cazul în care materialul difuzat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi doar la decizia instanţei judecătoreşti, după examinarea în şedinţă judiciară a tuturor circumstanţelor cauzei, conform prevederilor textului sus-menţionat. 

22. Reieşind din prevederile art.16 din Codul audiovizualului, răspunderea pentru conţinutul informaţiei transmise prin mijloacele de comunicare audiovizuală, care a cauzat daune materiale sau morale, revine radiodifuzorului emitent al informaţiei respective.
În cazul cînd persoana se consideră lezată într-un drept al său, într-un interes legitim, moral sau material, printr-o comunicare audiovizuală, ea dispune de posibilitatea de a solicita exercitarea dreptului la replică, rectificare sau alte remedii echivalente în conformitate cu prevederile Codului civil.
Reclamantul dispune de posibilitatea de a solicita în mod alternativ: rectificarea respectivă sau dreptul la replică, prin exercitarea personală sau prin reprezentant, în cazul în care acţiunea privind apărarea onoarei şi demnităţii a fost admisă, constatîndu-se lezarea drepturilor nepatrimoniale respective.
Rectificarea şi replica vor fi difuzate în aceleaşi condiţii în care a fost lezat dreptul sau interesul reclamantului şi nu vor fi comentate de părţi.
Răspunderea pentru difuzarea rectificării sau pentru asigurarea dreptului la replică revine radiodifuzorului prin care s-a produs prejudiciul. 

23. Orice persoană fizică sau juridică este în drept să se adreseze direct în judecată cu o acţiune privind apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei şi repararea pagubei morale, indiferent de faptul dacă s-a adresat sau nu în prealabil mijloacelor de informare în masă cu cererea de a dezminţi informaţiile publicate, deoarece legea nu prevede procedura de soluţionare prealabilă pentru cauzele din această categorie, inclusiv în cazul în care calitatea de pîrît aparţine redacţiei mijlocului de informare în masă.
La examinarea cauzelor civile intentate în ordinea art.16 CC RM, instanţele judecătoreşti urmează să verifice: dacă informaţiile ce constituie obiect al dezminţirii au fost răspîndite, dacă ele cu adevărat ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, dacă au fost răspîndite de către pîrît şi dacă nu corespund realităţii.
Cerînd pîrîtului să dovedească adevărul declaraţiilor sale, în acelaşi timp privîndu-l de o posibilitate efectivă de a aduce probe în susţinerea declaraţiilor sale sau ignorînd probele prezentate fără a le da vreo apreciere, instanţa prin aceasta admite o ingerinţă disproporţională în dreptul pîrîtului la libertatea de exprimare (Hotărîrea CEDO din 21.12.2004, cazul Busuioc împotriva Moldovei).

23.1. Publicarea informaţiei asupra unor procese civile care se află în curs de examinare nu contravine art.10 al Convenţiei, dacă, reieşind din circumstanţele cauzei, informaţia publicată prezintă interes public deosebit şi nu prejudiciază autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti (Hotărîrea CEDO din 26.04.1979, cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit). 

24. Drept răspîndire a informaţiilor, în sensul art.16 CC RM, se consideră publicarea în presă a informaţiilor ce ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională ale cetăţenilor, organizaţiilor sau care nu corespund realităţii, traducerea, difuzarea unor asemenea informaţii în emisiunile radiofonice şi televizate, demonstrarea în programele de cronică cinematografică şi în alte mijloace de comunicare, în caracteristicile de serviciu, precum şi în discursurile publice sau comunicarea lor în altă formă, inclusiv orală, către una sau mai multe persoane.
Răspîndire a informaţiilor se consideră, de asemenea, demonstrarea (afişarea ) în locurile publice a placardelor, lozincilor, fotografiilor, a altor opere, expunerea acestor informaţii în foile volante, caricaturile difuzate, care, prin conţinutul sau forma lor, ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională ale cetăţenilor sau organizaţiei.
Nu poate fi considerată răspîndire a informaţiei dacă ea i se comunică persoanei la care se referă. 

25. Ponegritoare sunt informaţiile care nu corespund realităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea cetăţeanului, organizaţiei în opinia publică sau în opinia unor cetăţeni din punctul de vedere al respectării legilor, principiilor morale ale societăţii (de exemplu, informaţiile despre şăvîrşirea unei fapte nedemne, comportarea nedemnă în colectivul de muncă, în familie, în viaţa cotidiană; informaţiile ce ponegresc activitatea de producţie, de întreprinzător şi obştească; încălcarea normelor eticii profesionale etc.).
Totodată, nu pot fi recunoscute fondate cerinţele privind dezminţirea informaţiilor care corespund realităţii şi care conţin critica deficienţelor de lucru, a comportării nedemne în locurile publice, în colectiv, în viaţa cotidiană.
După examinarea circumstanţelor cauzei în şedinţă judiciară, instanţa judecătorească concluzionează asupra faptului dacă informaţiile sunt ponegritoare.
Nu se admite, fără judecare, refuzul de a primi cererea de chemare în judecată din motivul lipsei faptului de lezare a onoarei şi demnităţii. 

26. Potrivit art.280 lit.a) CC RM, termenul de prescripţie nu se extinde asupra cerinţelor vizînd dezminţirea informaţiilor ce ponegresc onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, cu excepţia cerinţelor privind despăgubirea daunelor morale şi materiale. 

27. Legea civilă nu are caracter retroactiv şi nu se aplică raporturilor apărute pînă la intrarea ei în vigoare, dacă legea nouă nu prevede altfel (art.6 CC). Astfel, dacă informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a fost răspîndită pînă la data intrării în vigoare a Codului civil nou, iar litigiul se examinează după intrarea în vigoare a Codului civil nou, se vor aplica dispoziţiile Codului civil vechi. 

28. Judecătorul sau instanţa, în procedura de asigurare a probelor sau la pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu, poate dispune efectuarea unei expertize, dacă în proces au apărut probleme cu privire la faptul dacă informaţiile răspîndite sunt ponegritoare şi aprecierea lor cere cunoştinţe speciale, potrivit art.148-159 CPC RM. 

29. Dacă împreună cu cererea privind apărarea onoarei şi demnităţii cetăţeanul sau organizaţia a înaintat cererea privind repararea daunei materiale cauzate de răspîndirea informaţiilor ponegritoare, instanţa soluţionează această cerinţă în conformitate cu art.14 şi 1416 CC RM. 

30. Cerinţele privind dezminţirea informaţiei şi despăgubirea pentru dauna morală urmează să fie respinse dacă instanţa judecătorească a constatat că informaţiile corespund realităţii şi/sau nu sunt ponegritoare. 

31. În cazul încetării din viaţă a persoanei pînă la terminarea judecării cauzei privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, precum şi repararea daunei morale, succesiunea în drepturi procesuale nu se admite, deci conform art.265 lit.f) CPC, se va dispune încetarea procesului prin încheiere susceptibilă de recurs. În cazul în care una dintre cerinţe se referă la repararea daunei materiale, raportul litigios admite succesiunea în drepturi, astfel că instanţa va dispune suspendarea procesului pînă la determinarea succesorului în drepturi, conform art.260 alin.(1) lit.a) CPC.
Ulterior, după determinarea succesorului, acesta va putea depune o cerere privind apărarea onoarei si demnităţii persoanei fizice după moartea acesteia, conform art.16 alin.(3) CC.
În cazul acţiunilor susmenţionate ale persoanelor juridice, raportul litigios admite succesiunea în drepturi, în orice stadiu al procesului, iar în cazul în care forma de încetare a existenţei persoanei juridice nu include existenţa unui succesor (lichidarea), instanţa va dispune încetarea procesului conform art.265 lit.g) CPC. 

32. Sub incidenţa art.16 CC intră răspîndirea informaţiilor ce ţin de viaţa privată şi familială, dacă aceste informaţii lezează onoarea şi demnitatea şi nu corespund realităţii.
Instanţele de judecată trebuie să distingă cererile de apărare a onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale de alte cereri privind apărarea altor drepturi nepatrimoniale, încălcate în legătură cu răspîndirea informaţiei, intangibilitatea cărora este prevăzută prin Constituţie.
Alte informaţii referitoare la viaţa privată şi familială pot fi protejate prin prisma art.8 din Convenţia Europeană, art.28 din Constituţia RM şi altor legi.
În particular, la soluţionarea litigiilor ce rezultă din răspîndirea informaţiei despre viaţa privată a persoanei, se va lua în considerare că, în cazul în care a avut loc o răspîndire a informaţiei care corespunde realităţii, fără acordul reclamantului sau al reprezentanţilor acestuia, pîrîtul va putea fi obligat la repararea prejudiciului moral, conform art.1422 CC, cu excepţia cazurilor în care în mass-media a fost răspîndită informaţia despre viaţa privată în scopul apărării intereselor publice prevăzute la art.4 din Legea presei.
Divulgarea unor fapte legate de condiţia fizică, sănătatea sau personalitatea cuiva încalcă dreptul la viaţa privată, dar poate fi justificată dacă avea ca scop prevenirea crimelor.
Similar, prezentarea fotografiilor intime drept probe într-un proces, precum şi păstrarea de date, inclusiv documente, fotografii şi amprente legate de activităţi infracţionale din trecut, pot încălca dreptul la viaţă privată şi familială, ele însă pot fi justificate prin interesul prevenirii faptelor penale şi protejării ordinii publice.
Totodată, persoanele "publice" trebuie să accepte ingerinţe în viaţa lor privată în mai mare măsură decît persoanele obişnuite şi gradul accesibil de cercetare mai atentă urmează să fie cu atît mai mare cu cît figura publică în cauză şi informaţia ce se dezvăluie sunt mai importante.
Lipsa consimţămîntului persoanei de a publica informaţii privind viaţa privată nu conduce automat la constatarea unui comportament ilegal. 

32.1. Cenzurarea corespondenţei condamnatului care nu corespunde cu legislaţia naţională constituie o încălcare a art.8 din Convenţie. Restricţiile aplicate dreptului condamnatului de a avea întrevederi cu familia sa (o perioadă lungă de timp) de asemenea constituie o încălcare a art.8 din Convenţie, dacă Guvernul (alte autorităţi) n-a demonstrat necesitatea acestor restricţii condamnatului (Hotărîrea CEDO din 19.06.2007, cazul Ciorap împotriva Moldovei).

33. Se atenţionează că, în cazul în care prin publicitatea (neadecvată, neonestă etc.) expusă de către mass-media s-a atentat la dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, persoanele îndreptăţite vor putea înainta acţiunile respective în temeiul art.16 CC coroborat cu art.33 din Legea cu privire la publicitate nr.1227/1997.
Reieşind din prevederile art.33 alin.(2) din legea nominalizată, persoanele, cărora li s-a adus atingere dreptului la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale prin publicitatea neadecvată, dispun de dreptul de a înainta o acţiune privind apărarea acestor drepturi nepatrimoniale, dezminţirea publică a publicităţii neadecvate şi încasarea prejudiciilor cauzate prin publicitatea respectivă, inclusiv a prejudiciului moral. La examinarea cauzelor respective, se vor atrage în calitate de copîrîţi şi persoanele fizice sau agenţii economici care, conform art.4 din legea menţionată, deţin dreptul de autor asupra informaţiei expuse ca reclamă în mijlocul de informare în masă. 

34. Dauna morală este reparată conform hotărîrii instanţei judecătoreşti, de către mijlocul de informare în masă, precum şi de către persoanele oficiale şi cetăţeni în cazul vinovăţiei lor, în expresie bănească şi în mărimea determinată de către instanţa de judecată conform art.16, 1422 şi 1423 din Codul civil.
Despăgubirea pentru dauna morală se va încasa numai în favoarea reclamantului, nefiind posibilă încasarea acesteia în favoarea altei persoane desemnate de către cel îndreptăţit (cesiunea de creanţă).
Cuantumul prejudiciului moral trebuie să fie rezonabil şi să se determine în dependenţă de caracterul informaţiilor răspîndite (dacă conţinea atacuri vehemente în adresa persoanei vătămate), de sfera de răspîndire a informaţiilor (într-o ediţie republicană, raională sau într-un cerc restrîns de persoane), de gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de impactul social asupra persoanei, de proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezată, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, de măsura în care această compensare aduce satisfacţie persoanei vătămate, de publicarea rectificării, replicii sau dezminţirii pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, de alte circumstanţe relevante pentru cazul respectiv.
Criteriile de determinare a cuantumului prejudiciului moral urmează a fi motivate în hotărîrea instanţei de judecată.
Deoarece art.16 CC prevede că "orice persoană", fără a se distinge, dispune de dreptul la încasarea daunelor morale, rezultă că atît persoanele fizice, cît şi persoanele juridice, în cazul atingerii reputaţiei profesionale, vor dispune de dreptul la repararea daunei morale.
Totodată, la aprecierea semnificaţiei şi cuantumului prejudiciului moral, se vor lua în considerare recomandările din Hotărîrea Plenului CSJ "Cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral".

 
35. În cazul admiterii acţiunii privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, prin prisma art.16 CC, în dispozitivul hotărîrii se indică care informaţii sunt recunoscute ponegritoare pentru onoarea şi demnitatea reclamantului, precum şi modul şi termenul de dezminţire a lor.
În cazurile necesare, instanţa judecătorească poate expune conţinutul unei asemenea dezminţiri.
Nu se admite redactarea textului hotărîrii judecătoreşti sau comentarea lui de către organul de informare în masă (pîrîţii în cauză), care, prin conţinutul lor, contravin hotărîrii instanţei de judecată. Hotărîrea instanţei de judecată se consideră neexecutată dacă o asemenea redactare sau comentariu au fost admise de pîrît. 

36. În cazul răspîndirii informaţiei prin mijloace de informare în masă, instanţa va obliga pîrîtul să publice în mod gratuit şi în termenul stabilit de alin.(4) art.16 CC RM, în acelaşi program, la aceeaşi rubrică, pagină sau ciclu de emisiuni, dezminţirea informaţiei.
Instanţa nu este în drept să dispună obligarea pîrîtului de a dezminţi informaţia care n-a fost contestată de reclamant, îndeosebi în cazul formulării declaraţiei de un jurnalist în cadrul unei probleme de interes public într-un limbaj moderat (Hotărîrea CEDO din 12.06.2007, cazul Flux nr.3 împotriva Moldovei).
Este inadmisibilă cerinţa de exprimare a scuzelor publice pentru informaţia ponegritoare răspîndită, deoarece acest mijloc nu este prevăzut de lege ca mijloc de apărare a dreptului nepatrimonial respectiv, nici în textul general (art.11 CC) şi nici în cel special (art.16 CC) în această materie.  

37. Hotărîrile instanţei judecătoreşti privind apărarea onoarei şi demnităţii urmează să fie executate integral şi la timp.
În cazul neexecutării hotărîrii în termenul stabilit arin lege, instanţa judecătorească, potrivit art.149 Codul de executare al RM adoptat prin Legea nr.443-XV din 24.12.2004, poate să-i aplice debitorului o amendă în beneficiul statului, fixîndu-i un nou termen pentru executarea hotărîrii.
Achitarea amenzii nu-l scuteşte pe debitor de obligaţia de a executa hotărîrea instanţei judecătoreşti privind dezminţirea informaţiilor ce-l ponegresc pe reclamant.
Dacă debitorul încalcă în mod repetat termenul stabilit pentru executarea hotărîrii, amenda se aplică pentru fiecare perioadă de termen depăşit. 

38. În cazurile cînd reclamantul insistă asupra examinării litigiului în fond, chiar dacă pîrîtul în conformitate cu art.16 CC al RM a dezminţit prin publicare informaţiile răspîndite, instanţa de judecată adoptă o hotărîre de admitere a acţiunii, indicînd în dispozitiv că ea nu se pune în executare. 

39. Se atenţionează instanţele de judecată asupra necesităţii respectării stricte a prevederilor art.16 Cod civil şi art.10 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale la examinarea pricinilor privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice.
În scopul examinării calitative a litigiilor din această categorie se recomandă instanţelor de judecată studierea profundă a cauzelor împotriva Moldovei examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a practicii aplicării legislaţiei naţionale şi art.10 al Convenţiei.

40. Se abrogă Hotărîrea Plenului CSJ nr.11 din 27.03.1997 "Cu privire la aplicarea legislaţiei despre apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale ale cetăţenilor şi organizaţiilor" cu modificările introduse prin Hotărîrile Plenului nr.38 din 20.12.1999 şi nr.18 din 19.06.2000.

Cursul valutar

	MLD	1
	EUR	15.0734
	USD	11.8726
	RUB	0.3818
	RON	3.3889
	UAH	1.4744

Calendar Opinii

Mai

Lu	Ma	Mi	Jo	Vi	Sî	Du
	1	2	3	4	5	6
7	8	9	10	11	12	13
14	15	16	17	18	19	20
21	22	23	24	25	26	27
28	29	30	31